Despre noi… CŞE Liteni
În decursul semestrului I al anului școlar 2017-2018, membrii Consiliului Școlar al Elevilor Liteni, coordonați de prof. Sburlea Cecilia, consilier educativ, prof. Atănăsoaie Alexandra, facilitator CȘE ṣi prof. Belciug Briana, responsabil al Comisiei diriginţilor liceu, au organizat activități deosebite ṣi complexe, având suportul nemijlocit al direcţiunii liceului nostru, reprezentat de prof. Manolache Alina.
1. Ziua Mondială a Educației – 5 octombrie
Activitățile s-au desfășurat pe parcursul zilei de 5 octombrie și au avut ca scop conṣtientientizarea rolului educației, al formării unui bagaj de principii în dezvoltarea viitorului pe care tinerii vor alege să-l clădească. Elevii liceului au inițiat o dezbatere pe tema egalității șanselor în societatea noastră, au creat un panou cu titlul Ce înseamnă educația pentru tine? răspunsurile celor intervievaţi alcătuind coroana unui Copac al Educaţiei.
La finalul programului au realizat un Flash mob al Bunelor maniere. Această zi a fost o reuṣită ȋn ceea ce priveṣte relaţionarea pozitivă, colaborarea enutuziastă ṣi benefică a factorilor implicaţi, elevi ṣi profesori, deopotrivă parteneri ȋn procesul de educaţie.
2. Ziua Europeană de luptă împotriva Traficului de persoane – 18 octombrie
Activitatea s-a desfășurat pe data de 18 octombrie și a avut ca scop prevenirea și informarea asupra Traficului de persoane, un fenomen din ce în ce mai pregnant în societatea noastră. Membrii Consiliului Școlar al Elevilor, au derulat activități cu scop informativ sub motto-ul ,,Traficul de persoane nu-și ia vacanță! Ia atitudine!”. Elevii voluntari au împărțit pliante, au ținut scurte prezentări în fiecare clasă despre posibilitatea stopării acestei probleme.
La finalul programului, elevii au participat la o sesiune de instruire, având ca invitaţi de la ANITP Suceava, pe d-na subcomisar Liliana Orza ṣi psihologul Mihai Moisuc. A avut loc o dezbatere pe baza unor poveṣti de viaţă ale victimelor traficului de persoane, s-au completat apoi chestionare structurate pe ȋntrebări legate de proxenetism ṣi cerṣetorie. Mesajul-video Antitrafic persoane, realizat de Simona Cazacu, elevă ȋn cl.a XI-a B, a obţinut locul I la Festivalul Şanselor Tale ediţia XIV, organizat de Institutul Bucovina.
3. Atelierele Toleranței 13-17 noiembrie
Atelierele Toleranței au fost reprezentate de activități ce s-au desfășurat în perioada 13-17 noiembrie, perioadă ce a coincis cu Săptămâna Toleranței. De luni până vineri, pe holurile școlii s-a regăsit o ,, Culegere de… complimente”, un afiș unde elevii au fost invitați să scrie un compliment ce li s-a făcut în ultimele 3 luni, participanții găsind astfel cuvinte-cheie ce definesc Toleranța.
De asemenea, promovând principiile Toleranţei, membrii CŞE Liteni au participat la o serie de dezbateri, exerciţii de reflecţie, studii de caz ( Culoarea Toleranţei, Zâmbesc ṣi asta vreau să primesc, Alege cuvântul potrivit, Exprimă-ţi părerea, Reguli ale unei clase tolerante), au completat pe clase chestionarul ,,Sunt tolerant?”.
Activităţile educative au vizat formarea unor atitudini şi comportamente tolerante, care vor oferi elevilor posibilitatea de a acţiona cu ȋnţelegere ṣi responsabilitate ȋn diverse circumstanţe ale vieţii. Ȋmpreună, elevi ṣi profesori, au ȋnvăţat că Toleranţa, celebrată ca Zi Internatională ȋn16 noiembrie, este responsabilitatea care susţine Drepturile omului, pluralismul, democraţia ṣi Statul de drept. Ea contribuie la ȋnlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii.
4. Uniți în port sub Tricolor!
De-a lungul timpului, poporul român a luptat pentru ca azi, tineri ai secolului XXI, să poată spune fără temeri că sunt români, că pământul, în care se odihnesc eroii neamului, este pământ românesc, că avem o istorie glorioasă ṣi că viitorul ne aparţine de drept.
În cinstea zilei de 1 decembrie 2017, dată la care se împlinesc 99 de ani, de când, la Alba Iulia, lua naștere România Mare, Consiliul Școlar al Elevilor Liteni a demarat o serie de activități cu scopul de a marca Ziua Naţională a tuturor românilor. Astfel, elevii voluntari au împărțit panglici tricolore, zâmbete calde colegilor, profesorilor, dar și persoanelor din comunitatea locală. O Ramă în culorile Drapelului a mers din clasă în clasă pentru imortaliza chipuri care cred ȋn spiritul național.
5. Transformă bunătatea ta în fericirea celorlalți! – Proiect caritabil
Proiectul caritabil și-a propus să ajute un elev din clasa a VI-a al ṣcolii noastre, să poată avea Sărbători decente, deoarece condițiile materiale existente nu-i permiteau acest lucru. Membrii Consiliului Școlar al Elevilor, împreună cu voluntari din cadrul liceului, au luat atitudine și au donat pentru cauza umanitară, ceea ce au adunat din expoziţii cu produse de casă. A fost rândul celor mari să picteze zâmbete pe fețele triste ale celor mici.
6. Proiectul Educațional „Atelierul lui Moș Crăciun”
Durata proiectul a fost între 11-14 noiembrie 2017. Această activitate a constat în desfăṣurarea mai multor ateliere de creație, pictură, facepainting, jocuri distractive, unde elevii claselor primare au avut ocazia să-și dezvolte creativitatea, să-ṣi exprime liber sentimentele, să se integreze grupului mai mare, să socializeze mai uṣor. Alături de membrii CŞE au participat cu entuziasm profesori ṣi ȋnvăţători deopotrivă.
7. Proiectul caritabil Shoebox
Anul acesta, liceul nostru a avut ocazia să fie punct de colectare pentru Shoebox, iar Consiliul Școlar al Elevilor s-a alăturat cauzei cu interes ṣi entuziasm. Acest proiect și-a propus ca, în prag de Sărbători, cât mai multe familii nevoiașe să-și găsească puterea de a zâmbi. Așadar, persoanele care au vrut să doneze, au fost invitate, să aducă într-o cutie de pantofi,ceea ce au pregătit să dea mai departe. După colectare, o parte din echipa de voluntariat a liceului a început distribuirea pe raza orașului Liteni.
8. Ziua non-violenței
Violența este un fenomen de anvergură, ajungând din ce în ce mai vizibil în societatea actuală, devine din ce ce mai mult o problemă serioasă ṣi în școli. Pe 2 februarie 2018, membrii Consiliului Școlar al Elevilor, au demarat o activitate de informare asupra prevenirii și stopării violenței în școli. Aceṣtia au împărțit pliante și au discutat cu participanții despre efectele negative ale violenței.
9. Parteneriate cu Asociația AREAS
Proiectul de voluntariat Grădinița pentru toți copiii a avut ca scop colectarea de rechizite, obiecte vestimentare, etc. pentru copiii din zona Gulia- Dolhasca în parteneriat cu Asociația AREAS Suceava.
În parteneriat cu Asociația AREAS Suceava, voluntarii din cadrul liceului au luat atitudine și au curățat zona Luncii Siretului prin proiectul Let’s do it, Suceava!
Mulţumiri echipei BEX-ului Consiliului Şcolar al Elevilor Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”, Liteni, un exemplu de implicare ṣi dinamism, care prin eforturi constante a reuṣit să promoveze imaginea ṣcolii ȋn medii ṣi structuri judeţene de interes, valorificând potenţialul moral-civic al colegilor lor ṣi entuziasmul profesorilor diriginţi:
Tanasă Sabina, cl.a XI-a C – Președinte
Ioniță Andreea-Denisa, cl.a X-a A – Vicepreședinte
Pozderie Narcisa-Georgiana, cl.a XI-a B – Vicepreședinte
Ruxanda Nicoleta-Alina, cl.a IX-a A – Vicepreședinte
Cazacu Simona-Ioana, cl a XI-a B – Secretar
Dumitrașcă Adelina-Cornelia cl.a XI-a B, Iacob Delia cl.a X-a B, Țibichi Alexandru cl. a X-a C, Ruxanda Alin-Constantin cl. a X-a A, Zaluschi Constantin-Cosmin cl. a XI-a C – responsabili pe departamente.
Consilier educativ, Prof.Sburlea Cecilia